Sunt patru «Posturi» în timpul anului bisericesc, dar nici unul nu ne atrage și reține atenția ca «Postul Mare» sau «Postul Sfintelor Paști».
Al 2-lea ca număr de zile, «Postul Crăciunului», sau al « Nașterii Domnului », dar acesta este considerat mai mult un post al bucuriei împlinirii «Veștii celei Bune» - Nașterea Domnului.
Astfel, deși îl țineam din punct de vedere alimentar, acest post nu cerea parcă, prea mult efort duhovnicesc. Concret; Patriarhul Iustinian dădea deslegare și binecuvântare la căsătorii pâna la 6 decembrie, Sf. Nicolae.
Despre Postul Sf. Apostoli și Postul Adormirii Maicii Domnului, vom vorbi cu altă ocazie.
Postul cel Mare era cu adevarat un eveniment cu totul aparte, prin felul cum era respectat și trăit de familiile credincioase. Cu mult înainte de începerea postului, propriu-zis, credincioșii erau conștienți și se pregăteau a-l întâmpina cu toată evlavia și cu multă strictețe sufletească.
«Nostalgia» din titlu gândului prezentat, ne duce cu ani înapoi la vremea când trăiam după rânduială. Pentru că Postul Mare începe întodeauna, luni, după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Sâmbăta precedentă, mamele, gospodinele credincioase, spălau cu multa grijă vasele în care se gătiseră cu carne până atunci și le puneau, după împrejurări, în podul casei, sau alte încăperi, până în Sâmbăta Mare, când le luau și aduceau în casă, să gătească în ele, pentru Paști.
Redau din memorie o mică conversație, sau discuție, sub formă de întrebări și răspunsuri, cu scumpa mea mămică, trecută de mult la cele veșnice.
Ne aflăm în Sâmbăta dinaintea Postului Mare; « Mămică, ce tot scobești atâta și trăncănești oalele alea ? «da cum voi nu știți că de luni începe Postul Mare? Și ce, înseamnă că noi nu mai mâncăm? Mâncați dragii mamei, dar nu de dulce (adică, nu carne, nu ouă, nu lapte, etc.), până la Paști». Și așa era nu ne atingeam de nimic, ce nu ne era permis. Și aici doresc să ajung pe firul nostalgiei și să raportez «Postul Copilăriei», la Postul lui Adam, pe care nu l-a respectat.
Noi îl țineam și păzeam cu multa strictețe, cu bucurie chiar și cu acea așteptare curată până în Noaptea Învierii și numai atunci, după 7 săptămâni, gustam mâncare de dulce, binecuvântată de Mielul Hristos care S-a jertfit pentru noi.
Să încercăm și astăzi ca și în zilele copilăriei, să ținem postul, dar nu din obișnuință, din frică sau din poruncă, ci din convingere curată, că postind aducem jertfa lui Dumnezeu și ușurăm și dam drumul aripilor noastre să se înalțe la ceruri, «căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră».
Să luăm aminte: a posti, înseamna a întineri (sufletește). A ne ruga, înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. A face milostenie, înseamnă a ajunge la Rai. Câtă nostalgie !
