Pr. George Bazgan

Odată cu sosirea primăverii înnoirii noastre spirituale, Postul Mare, se cuvine să cugetăm adânc la cuvintele Sf. Apostol Pavel ”Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos. Toate-mi sunt îngăduite, dar eu nu voi fi stăpânit de ceva” (I Corinteni 6: 12), pe care le-au auzit credincioșii ortodocși de pretutindeni în Duminica Înfricoșatei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Aceste cuvinte sunt o aducere aminte a faptului că omul a fost înzestrat de la bun început cu libertatea de voință, care este nu numai un mare dar, ci și o mare responsabilitate.

Postul Mare ne oferă această posibilitate de a ne manifesta dependența noastră de Dumnezeu, prin abstinența de la anumite bucate și de la fapte la care trebuie să renunțăm înainte de ne pierde libertatea și de a fi stăpâniți de ele.

Istoria mântuirii omului se desfășoară între două coordonate, o poruncă și o chemare: ”Să nu mâncați!” și ”Luați, mâncați…” Când omul, în mândria și lăcomia sa, a încălcat porunca primordială, Creatorul său nu l-a abandonat, ci a trimis pe unicul Său Fiu; Mântuitorul Iisus Hristos, ca să ne cheme la Cina Împărătească, la care nu putem fi părtași decât prin iertare, post și milostenie, precum ne învață Mântuitorul în cuvintele Evangheliei din Duminica Iertării.