Am ales acest nume pentru ca este folosit specific pentru pomană. Unii chiar cred că e un cuvânt cu conotații negative și nu ar trebui folosit. Alții îl pronunță greșit, neînțelegând ce reprezintă. Cuvântul bogdaproste este de proveniența slavă și este format din trei cuvinte pe care o să le scriu cu litere latine, așa cum se pronunțau: “Bog davai prastiti“ adică “Dumnezeu să-ți dăruiască mila Sa” tot la fel cum ai arătat tu milă spre cel în nevoie. În acest context se desfășoară sâmbăta Moșilor de toamnă, sau pomenirea morților înainte de Lăsata secului pentru postul Nașterii Domnului.
Parohia Sf. Nicolae și Sf. Prooroc Ilie se străduieste de ceva ani să extindă momentul pomenirii, de la simpla pomenire cu colivă și vin la biserică, urmată de pomenirea celor răposați și masa cu prietenii...cam de obicei, la extinderea pomenirii către mâna săracului și prin aceasta înaintea lui Dumnezeu. Bogdaproste, adică Dumnezeu să te miluiască așa cum ai miluit pe săraci, nu este numai masa între prieteni, uneori la restaurant, fără nimic de-a face cu săracul.
Avem o istorie a anilor trecuți, cu coliva lăsată prin biserică sau împrejurimi, cu persoane nemulțumite că pregătirile lor nu au fost consumate în totalitate, cu frigiderele bisericii pline de pachete și pachetele fără rost! Acum însă, reușim să facem pomenirea celor răposați, să punem masa pentru toți voluntarii prezenți și totodată să punem împreună peste 750 de pachete cu supă, friptură cu orez și cartofi, fructe, prăjituri, sucuri, lingura și furculița de servit.
Anul acesta tineretul nostru a pregătit mesaje de încurajare și mângâiere, o rugăciune către Domnul de mai bine, pentru cei ce primesc pachetele: ”Homeless” (cei fără adăpost) cu gândul, pe de o parte, la umanizarea mesajului nostru și conștientizarea de către tinerii noștri a situației oamenilor în nevoie, iar pe de altă parte cu gândul că, prin voia Domnului, unii se vor simți mișcați și motivați să încerce să schimbe ceva în starea lor sau să ceară ajutor pentru aceasta.
Distribuirea pachetelor s-a desfășurat în patru secții: persoanele din locuințele sociale 60 pachete, persoanele din corturile din liziera de la marginea orașului Coquitlam 100 pachete, persoanele în plasament și tratament pe Hastings 40 pachete, iar restul, oamenilor străzii de pe Hastings & Gore St. Peste toate cele, au fost aduse și pături, mănuși, căciuli și ciorapi noi, dar și darul copiilor de PB&G pe pâine proaspătă, rumenită la cuptor! (Se pronunță “pibiendgei”). Nu știți ce e PB&G? Copiii noștri vă pot lămuri: este simplul sandwich cu unt de arahide (peanut butter) și gem cu pâine proaspăta și rumenită puțin! Se pare că e favoritul tuturor!
Cei care au fost prezenți au împărțit cu participanții la slujba de duminica mesajele de mulțumire, îmbrățișările, dar și îngrijorarea față de numărul mare de persoane, mulți tineri, afectați de droguri și alte probleme.
Bogdaproste tuturor care au donat, voluntariat, au pus un mesaj sau un gând bun în aceasta lucrare. Dumnezeu să reverse mila Sa peste toate lucrările cu suflet spre ajutorul și mângâierea celor în nevoie.
Din Vancouver,
Pr. Corneliu Iulian Dragomir