Cinstim astãzi pe doi dintre sfinții importanți nouã românilor și nu numai în cazul Sf. Ștefan cel Mare și Bisericii pe continental nord – american în cazul Sf. Ioan Maximovici – a spus Preasfințitul Episcop Ioan Casian, marți 2 iulie, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Sfântul Gheorghe din Saint-Hubert, Quebec cu ocazia sãrbãtorii celor doi sfinți.
Dacã ne gândim la o tipologie generalã Sf. Ștefan cel Mare reprezintã omul care care s-a constituit în apãrãtor al creștinãtãții și ctitor de biserici, cu siguranțã, mânat de convingerea necesitãții rezistenței prin comuniunea între oameni în jurul lui Dumnezeu realizat prin lãcașurile de cult. Este simțul istoric al permanenței în timp și în piatrã al instinctului dupã veșnicie. Ne putem întreba: cum ar fi arãtat Moldova de astãzi fãrã cele câteva zeci de mãnãstiri și biserici ctitorite de Ștefan ca mulțumire adusã lui Dumnezeu pentru victoriile sale în bãtãliile nenumãrate împotriva dușmanilor?
Sf. Ioan Maximovici reprezintã latura mai duhovniceascã și universalitatea Bisericii în toate zonele pãmântului. El care a trãit în Asia, în Europa și în America de Nord a îmbogãțit spiritual viața tuturor prin lucrarea sa duhovniceascã recunoscutã de toți. Ei sunt doi sfinți cu lucrare complementarã în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii.