Sâmbãtã, 29 iunie 2019 cu ocazia Praznicului Sf. Ap. Petru și Pavel, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Sfântul Gheorghe din Saint-Hubert, Montréal.
În cadrul slujbei arhiereşti, a avut loc hirotonia întru preot a diaconului Ciprian Augustin Purcarea pe seama Parohiei Sfântul Mina și Efrem cel Nou din Lorraine, Québec.
Din soborul slujitor ce l-a înconjurat pe ierarhul Canadei au fãcut parte Pr. Olimpiu Marginean secretar - eparhial, Pr. Daniel Sandu și Pr. Daniel Ungureanu. Răspunsurile la strană in slujba arhierească au fost date de corul condus de protopsaltul Valentin Botu.
La finalul slujbei arhiereşti , PS Ioan Casian a rostit cuvântul de învăţătură vorbind despre importanța celor doi apostoli Petru și Pavel a modelului de viațã creștinã mãrturisitoare.
Cei doi apostoli au fost modele de viațã închinatã misiunii în slujba lui Dumnezeu. Una dintre caracteristicile esențiale ale Bisericii este de a fi apostolicã. Biserica nu poate sã se îndepãrteze de caracterul apostolic pentru cã s-ar îndepãrta de cunoașterea Fiului lui Dumnezeu care ne-a deschis calea mântuirii. A fi apostolic înseamnã a vorbi despre adevãrul lucrãrii mântuitoare a lui Hristos. Mãrturisirea apostolicã a Bisericii sunt cuvintele Sf. Ap. Petru : ‘Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu’ (Matei 16, 16). Fãrã aceastã mãrturisire Biserica pierde esența vocației sale.
La finalul cuvântului de învãțãturã, PS Sa a felicitat pe cel hirotonit subliniind importanța misiunii pe care o are de îndeplinit. Pr. Ciprian Augustin Purcarea a încheiat cu un cuvânt de mulțumire adresat tuturor celor prezenți, chiriarhului și pãrintelui duhovnic Olimpiu Mãrginean care « i-a fost alãturi, la susținut și modelat » în calea spre acest moment important: hirotonia întru preot.