Acest Cuvios Părinte de neam străromân s-a născut prin anii 365 în Dobrogea, numită pe atunci Sciţia Mică, la un loc ce-i păstrează din vechime până azi numele podişul Casian şi peştera lui Casian. Localitatea Casimcea din judeţul Tulcea îi poartă, de asemenea, numele. Provenind dintr-o familie distinsă, a urmat la şcolile timpului. Dar însufleţit de o arzătoare sete de desăvârşire duhovnicească renunţă de tânăr la atracţiile deşarte şi înşelătoare ale vieţii lumeşti şi pleacă la Locurile Sfinte însoţit de prietenul său Gherman, frate nu prin naştere, ci în duh. Aşa au ajuns amândoi călugări într-o mănăstire din Betleem. Întemeindu-se după cuviinţă în rânduielile vieţii chinoviale, adică de obşte, după modelul de viaţă al călugărilor din Palestina, Mesopotamia şi Capadocia şi simţind în ei dorul de o mai mare desăvârşire, au hotărât să plece în sihăstriile Egiptului, la anahoreţii despre a căror îmbunătăţită viaţă duhovnicească auziseră. Aşa au ajuns la comunităţile din delta Nilului, adâncindu-se de acolo tot mai mult în pustie. Dar pretutindeni pe unde treceau, căutau cu râvnă pe sfinţii însinguraţi, ca să cinstească în ei strălucirea harului şi bogăţia roadelor lor şi pentru a le cere sfaturi duhovniceşti pentru mântuirea sufletului. Aceste întrebări şi răspunsuri ne vor fi lăsate ca o moştenire sfântă în cartea Convorbirilor, cu care Cuviosul Casian a înzestrat Biserica.
Dobândind pe cât puteau să adune din învăţătura lor cerească, la sfatul Avei Iosif, au mai rămas în Egipt şapte ani şi apoi au mers mai departe cercetând din loc în loc pe aceşti învăţători în lucrul duhovnicesc până ce au ajuns în vestita pustie Schitică, unde Sfântul Macarie întemeiase şi făcuse "pustia strălucitoare" vrednică de a fi sărbătorită de toţi. Aici se nevoiau într-o asceză aspră un mare număr de călugări printre care străluceau îndeosebi, cuvioşii părinţi Moise, Serapion, Teona, Isaac şi preotul Pafnutie, învăţătorul lor.
După şapte ani, Cuvioşii Ioan şi Gherman s-au întors la Betleem, unde au dobândit de la părintele lor duhovnicesc binecuvântarea de a trăi de aici înainte în pustnicie. Şi aşa plecară cu râvnă şi grăbire în Egipt. Dar, cu tot dorul lor nestins, n-au putut regăsi liniştea cuvenită contemplaţiei, din pricina unor învinuiri nedrepte la care erau supuşi călugării din Egipt de către arhiepiscopul Teofil al Alexandriei. Atunci, Cuvioşii Ioan şi Gherman, urmând un grup de 50 de monahi, hotărâră să-şi caute liniştea la Constantinopol, sub ocrotirea Sfântului şi marelui Ioan Gură de Aur. Aceasta se petrecea pe la anii 401. De îndată ce îi văzu marele între patriarhi, desluşind cu o tainică privire calitatea sufletelor lor, reuşi să-l convingă pe Gherman să primească prin mâinile lui preoţia, iar Casian diaconia. Cucerit de curăţia şi sfinţenia Sfântului Ioan Gură de Aur şi de negrăita sa măiestrie a cuvântului, Casian se aşeză cu un zel fierbinte sub călăuzirea sa spirituală, consimţind să jertfească liniştea pustiei pentru a scoate câştig din petrecerea pe lângă un asemenea învăţător.
Dar n-a trecut mult timp că iată, Sfântul Ioan Gură de Aur - victimă a lui Teofil - fiind dus în exil, Cuvioşii Casian şi Gherman au fost trimişi în misiune la Roma de cler şi popor, însoţindu-l pe episcopul Paladie ca să încunoştiinţeze pe episcopul Romei, Inocenţiu I, printr-o scrisoare, privind suferinţele Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Casian petrecu astfel zece ani la Roma şi în acest timp a fost hirotonit preot. De aici a mers la Marsilia, în sudul Galiei, unde a întemeiat, pentru bărbaţi, mănăstirea Sfântului Victor, pe mormântul unui martir din secolul al III-lea; iar pentru fecioare, aceea a Mântuitorului, pe la anul 415. Bărbat mult încercat în viaţa ascetică şi totodată părinte ajuns la o mare înţelepciune pastorală, el a oferit mulţimii călugărilor care se adunau în jurul lui adevărata tradiţie monahală pe care o primise de la Părinţii din Răsărit, ţinând seama însă de condiţiile de viaţă din Galia, de climă şi de firea locuitorilor de aici.
La rugămintea Sfântului Castor, episcop de Apt, el întocmai lucrarea sa "Instituţii cenobitice" (rânduieli pentru viaţa în comun), pentru mănăstirile pe care le întemeiase în Provenţa. În această lucrare el descrie modul de vieţuire al călugărilor din Egipt, dar cu oarecare pogorământ în ceea ce era prea aspru pentru călugării din Galia, urmând şi aici rânduielile care se obişnuiau în Palestina, în Capadocia, în Mesopotamia.
Mai târziu el a completat această învăţătură duhovnicească prin cartea Convorbirilor în care înfăţişează, la cererea ermiţilor care trăiau la Lerins şi în insulele Hâeres de lângă Marsilia, treptele mai înalte ale luptei pentru curăţirea inimii şi contemplaţie, folosindu-se de învăţătura marilor anahoreţi, pe care îi întâlnise în Egipt. Sfântul Casian a înzestrat astfel, din începuturile lui, monahismul din Galia cu o temeinică armătură duhovnicească, adăpându-l din izvoarele vii ale Părinţilor pustiei.
Ca ucenic credincios al marilor învăţători Sfinţii Capadocieni Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Grigore de Nîssa, ca şi al Sfântului Ioan Gură de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci împotriva unei separări adânci între firea omenească şi harul divin, pe care Fericitul Augustin o accentuase, pentru a lupta împotriva ereziei lui Pelagie.
Faţă de aceste împotriviri care au mai durat, Cuviosul Ioan Casian a rămas statornic în dreapta credinţă a Bisericii, departe de zgomot şi certuri, învăţat cu adâncul contemplării divine, taină a unei păci nesurpate şi blânde, şi a unei linişti senine. El îşi încredinţă în pace sufletul său lui Dumnezeu către anul 435. Cunoscut ca sfânt de cei din vremea lui, el este cinstit de toţi călugării Bisericii Apusene ca Părinte al lor şi unul dintre cei mai mari învăţători. Sfintele sale moaşte sunt păstrate până în ziua de astăzi în mănăstirea Sfântului Victor din Marsilia.
(extrase din Viețile Sfinților/ doxologia.ro)
