The Romanian Orthodox Diocese of Canada
  • Română
  • English
  • Français
  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
  • Sunteți aici:  
  • Acasă /
  • Instalarea noului preot paroh la Parohia Toți Sfinții din Toronto


Instalarea noului preot paroh la Parohia Toți Sfinții din Toronto

Categorie: Headlines
Publicat: 28 Septembrie 2022

Instalarea noului preot paroh la Parohia

Toți Sfinții  din Toronto

 

„Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei” (1 Petru 5, 2-3).

Duminică, 25 septembrie 2022, a însemnat prilej de bucurie duhovnicească pentru parohia Toți Sfinții din Toronto. În istoria acestei parohii se deschide o noua filă care începe a fi scrisă cu numele noului paroh Emanuel Țencaliuc.

Cu această ocazie Sfânta Liturghie din Duminica a 18-a după Rusalii, a fost oficiată de către Preasfințitul Episcop Ioan Casian alături de părintele Protopop Viorel Țencaliuc și nou-numitul paroh Emanuel Țencaliuc.

După terminarea Sfintei Liturghii, așa cum este tradiția, ierarhul i-a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie spunându-i: “Iată Evanghelia aceasta arată mesajul a ceea ce preotul trebuie să propovăduiască. Ea cuprinde viață și activitatea Mântuitorului, faptele minunate ale lui Dumnezeu săvârșite în sânul umanității noastre. Aceasta este misiunea principală a preotului. Sfânta Cruce ne aduce aminte de nevoia de a asuma misiunea jertfitoare a lui Hristos în viața noastră iar preotul trebuie să fie un exemplu. Cheia bisericii pe care o oferim ne amintește de faptul că creștinismul este o credință concretă, că ea vorbește despre drumul specific al omului către împărăția cerurilor. Acest drum este rezultatul experienței Bisericii iar responsabilitatea concretă de îndrumare îi revine preotului.”

Preasfințitul Episcop Ioan Casian  i-a urat lucrare roditoare noului preot paroh în activitatea pastorală și i-a îndemnat pe enoriași să-i fie sprijin, rămânând în unitate, înțelegere și ajutându-se reciproc. Ierarhul român a accentuat în cuvântul său în mod deosebit virtutea credinței care este fundamentul oricărui început amintindu-ne, în special, la acest punct de pornire a unui nou an bisericesc : “Să mergem cu fermitate și credință limpede pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu puternic. Înainte să aruncăm mreaja pentru a pescui în adânc precum apostolii, suntem îndemnați să ne desprindem de tot ceea ce este lumesc și tulburător în această mare învolburată a vieții căci harul lui Dumnezeu și roadele lui bogate se revarsă în viața noastră, pe masura credinței noastre. Este imperativ, întâi de toate, să punem înainte de toate gândul cel bun și să ne încredințăm Mântuitorului Hristos așa cum a făcut Petru după cuvintele Evangheliei zilei: ‘[…] după Cuvântul Tău voi arunca mrejele’ (Luca 5,5)”, a subliniat ierarhul.

La acest nou început, Părintele Emanuel a fost felicitat de asemenea cu aleasă căldură părintească de părintele Protopop Viorel Țencaliuc care pe lângă cuvântul de felicitare și susținere i-a oferit în dar o trusă de Botez pentru ca să fie vrednic slujitor al Sfintelor Taine.

La final, părintele Emanuel, cu vădită emoție în suflet și în glas, a adus cuvânt de mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, PS Episcop Ioan Casian, părintelui Protopop Viorel Țencaliuc, părintelui Policarp de la mănăstirea Sfânta Cruce, precum și tuturor celor apropiați și familiei, pentru sprijinul de care s-a bucurat până acum. În mod deosebit a mulţumit întregii comunități pentru primirea călduroasă, pentru încrederea acordată de PS Episcop Ioan Casian. Părintele Emanuel s-a angajat, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să slujească Biserica lui Hristos şi creştinilor, arătându-se deschis unei bune colaborări în împlinirea lucrărilor care vor fi necesare bunului mers al parohiei în care își va desfășura activitatea preoțească.

Ziua s-a încheiat cu agapa creștinească pregătită cu acest prilej.

Cu bucurie și cu respect îi urăm mult succes părintelui Emanuel și-l asigurăm de prețuirea și de sprijinul nostru.

(consemnare Natalia Bivol)

 

Foto

Adresa noastră

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei
2010 Boul. Marie, St-Hubert (Quebec) J4T 2B1
P: +1.450.812.1733, E: [email protected]

Resurse

  • Documente
  • Galerie Foto
  • Link-uri utile
  • Podcasts

© 2026 The Romanian Orthodox Diocese of Canada

  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
Go Top
Next › ‹ Previous