În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 15 septembrie 2019, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Pogorârea Duhului Sfânt din Windsor, Ontario.
La orele dimineții, ierarhul român a fost întâmpinat cu flori de către cei mai tineri membri ai parohiei. Mai apoi, a săvârșit Sfânta Liturghie alături de Protos. Corneliu Andrașco, aflat în vizită din România, și Pr. Paroh Nicolae Codrea. La finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată o slujbă de pomenire în memoria celor care au făcut parte din Reuniunea Doamnelor care s-au mutat la Domnul și care de-a lungul timpului și-au dedicat o parte importantă din viața lor bisericii, precum și pentru membrii fondatori ai parohiei.
În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, a precizat:
Suntem la începutul anului bisericesc și în această perioadă avem două sărbători importante care pentru noi sunt semnificative ca sens pentru viața noastră în biserică. Este vorba de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului de la începutul lunii septembrie, iar cea de doua a fost cea de ieri la care participăm și astăzi, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (…)
Sfânta Cruce ne aduce aminte, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Galateni, că mântuirea nu este obținută din faptele Legii ci din credința în Iisus Hristos. Aceasta înseamnă că Sfântul Apostol Pavel reia aceeași idee care ne apare și în Evaghelia de la Marcu, care repetă cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: cel care vrea, omul care dorește, să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie! Iată, trei pași pe care Mântuitorul îi precizează ca pași importanți pe care cineva trebuie să îi urmeze dacă vrea să meargă pe urmele Lui. Bineînțeles, ne spune Mântuitorul, „cel care dorește să vină după Mine” este o invitație. Credința creștină este invitație, este o alegere liberă, nimeni nu poate să forțeze pe altcineva să devină creștin. Este o alegere în toată libertatea. Sf. Ap. Pavel spune cã mântuirea nu se dobândește din simplele fapte ale noastre. Faptele acompaniază credința, faptele manifestă credința
Ne bucurăm să fim aici la acest început de an, la acest eveniment comunitar în biserică jurul unui eveniment semnificativ. Nu este fără importanță faptul că ne-am adunat în jurul evenimentului Sfintei Cruci. Fiecare dintre dumneavoastră, dintre noi, privim aceeași realitate și aceasta ne aduce pe noi toți la unitate.
În continuare, sala socială a parohiei s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru membrii comunității românești care au fost prezenți în număr mare la masa festivă organizată de către Reuniunea de Doamne. La final, Pr. Paroh Nicolae Codrea a mulțumit Întâistătătorului Episcopiei Canadei, PS Părinte Ioan Casian, pentru prezența în cadrul Bisericii mici din Windsor, invitaților și oaspeților, precum și tuturor credincioșilor care s-au implicat la buna desfășurare a zilei de sărbătoare din cadrul parohiei. Totodată, i-a îndemnat pe toți cei prezenți să susțină în continuare evenimentele sociale organizate în cadrul parohiei, întrucât în perioada următoare biserica parohială va intra întru amplu proces de restaurare.