Zilele de sâmbătă, 15 și duminică, 16 iunie 2019 au fost zile de bucurie spirituală pentru Misiunea Sfânta Treime din Calgary. Pentru a doua oară de la înființare misiunea și-a sărbătorit hramul. Cu aceastã ocazie comunitatea l-a avut ca oaspete pe Preasfinția Sa Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei.
Preasfinția Sa a oficiat slujba Vecerniei cu Litie sâmbătă seara alături de un sobor de slujitori format din părintele paroh Ovidiu Moldovan, părintele protopop Mircea Panciuk de la Parohia Adormirea Maicii Domnului din Boian, părintele Vasile Moisi de la Parohia Sfântul Ap. Andrei din Calgary și diaconul Ciprian Roman.
Duminicã dimineața PS Sa a slujit Sf. Liturghie dimpreunã cu soborul în prezența unui numãr mare de credincioși veniți la sãrbãtoare.
În cuvântul său de învățătură, ierarhul a spus:
Sãrbãtoarea Cincizecimii este momentul în care Dumnezeu dãruiește umanitãții darul Duhului Sfânt în vederea mântuirii. Sfinții Apostoli dupã ce au primit învãțãtura Mântuitorului Hristos, dupã ce i-au vãzut minunile, suferința, moartea și învierea din morți a treia zi, au primit puterea care i-a întãrit spre mãrturisire. Din îndoielnici, tulburați și nedumeriți dupã moartea Domnului devin martiri neclintiți pentru credința în Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu mort și înviat pentru a noastrã mântuire.
Minunea de la Cincizecime se face simțitã prin suflarea de vânt ce vine repede, prin limbile ca de foc și prin vorbirea în limbile celor care erau prezenți la Ierusalim cu ocazia sãrbãtorii. Apostolii devin biserica cea adevãratã, comunitatea celor care au primit Duhul Sfânt lãsându-se transfigurați și umpluți de puterea cea de sus pe care Hristos o fãgãduise. Ei devin mesagerii împãrãției lui Dumnezeu și cei care vor continua misiunea Mântuitorului Hristos. Diversitatea limbilor nu va mai fi un impedinment la rãspândirea cuvântului mântuitor. Harul lui Dumnezeu va face din diversitatea limbilor o bogãție neașteptatã care mãrturisește în unitate despre lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu.
Noi cei de astãzi urmãm exemplul Apostolilor de fiecare datã când venim la Sfânta Liturghie. Ne adunãm la fel Sfinților Apostoli refãcând unitatea în Duhul cel Sfânt. El ne ajutã sã ne împãrtãși de umanitarea cea înviatã și transfiguratã a Mântuitorului Hristos sub forma Euharistiei. Aceasta devine merindea pentru viața veșnicã tocmai datoritã lucrãrii Duhului Sfânt.
Părintele paroh Ovidiu Moldovan a dat slavă lui Dumnezeu pentru toate și a adus mulțumiri alese atât ierarhului pentru dragostea arãtatã prin vizita fãcutã, pentru cuvintele adresate și pentru binecuvântare, cât și părintelui protopop care a răspuns la invitația de a participa la toate evenimentele. Au fost adresate de asemenea mulțumiri tuturor celor prezenți, care au fost invitați în continuare sã participe la agapa frãțeascã pregãtitã cu râvnă de gospodinele parohiei.