În zilele de 12 -13 iunie 2019 a avut loc întâlnirea Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ea a luat în discuție textele Regulamentului Organismelor Centrale ale Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul Administrãrii Bunurilor bisericești în vederea definitivãrii.
Din comisie fac parte membrii Sinodului permanent al Bisericii Ortodoxe Române, raportorii Comisiilor sinodale și specialiști (canoniști, juriști) de la Cancelaria Sfântului Sinod.
Potrivit declarației Preafericiricitului Pãrinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române „este foarte important să avem legiuirile bisericeşti clare, precise şi bine argumentate scripturistic, canonic şi pe baza tradiţiei sinodale ortodoxe româneşti”.
Anul acesta la ședința comisiei a luat parte și Preasfințitul Episcop Ioan Casian, ca membru al Sinodului Permanent.
“Participarea la aceastã este importantã pentru cã ea reprezintã principiul sinodal al Bisericii al Bisericii Ortodoxe. În același timp deși aceste regulamente sunt formulate în contextul legislației românești ele au fundament principiile generale pe care se bazeazã întreaga funcționare a instituțiilor care alcãtuiesc Biserica Ortodoxã și care sunt comune indiferent de specificitatea legislativã regionalã. Revederea și adaptarea vin din dorința de a promova misiunea Bisericii în cadrul contextelor noi legislative cu eficient, consistent cu valorile scripturistice, patristice și canonice care sã asigure o lucrare reînnoitã a Bisericii în condițiile sociale, culturale și politice ale familiare ale societãții de astãzi.“
Lucrările Comisiei pentru Statut și regulamente a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a încheiat joi.