“Cel sau cea care participã la slujba Utreniei, asemeni femeilor mironosițe, participã la minunea mormântului gol sau al învierii lui Hristos”
În duminica femeilor mironosițe Preasfințitul Episcop Ioan Casian a fost fost prezent la Catedrala Sf. Gheorghe din Saint-Hubert, Quebec.
În omilia ținutã la sfârșitul Sf. Liturghii ierarhul a spus:
Este timpul învierii lui Hristos. Este timpul în care Biserica ne face contemporani cu evenimentele care confirmã învierea Mântuitorului Hristos. Devenim în felul acesta contemporani primilor ucenici.
Astãzi suntem alãturi de femeile mironosițe care merg la mormânt nedumerite dar cu zel pentru a împlini cele rãmase neîmplinite prin îngroparea grabnicã a lui Iisus. Spre surpinderea lor piatra o gãsesc datã la o parte și un înger strãlucitor vestindu-le învierea și locul unde ucenicii Îl vor putea întâlni adicã Galileea.
Dumnezeu îi învațã pe ucenici smerenia. Ei nu par sã fie primii care merg la mormânt. Sunt femeile mironosițe care sunt trimise sã le vesteascã învierea. Tulburarea prilejuitã de condamnarea și moartea abruptã a Mântuitorului Hristos este spulberatã de femeile care se grãbeau sã împlineascã cele smerite ale îngropãrii. Femeile descoperã realitatea nouã a învierii când vãd piatra de la ușa mormântului înlãturatã.
La fel învierea, pentru noi - spune Sf. Petru Hrisologul – devine evidentã prin înlãturarea pietrei care întunecã inima. Numai înlãturarea pietrei necredinței și îndoielii ne face sã putem contempla strãlucirea învierii lui Hristos.
Utrenia este slujba învierii sau a mormântului gol. Doar Evangheliile învierii citite din altar din partea dreaptã a Sfintei Mese ne aratã faptul cã preotul închipuie îngerul vestind tuturor învierea lui Hristos. Pentru a putea ajunge la a gusta taina Împãrãției lui Dumnezeu care este Sfânta Litughie trebuie sã participãm la învierea lui Hristos care singurã este calea care ne face accesibilã împãrãția. Cel sau cea care participã la slujba Utreniei participã asemeni femeilor mironosițe la minunea mormântului gol sau al învierii lui Hristos. Prin închinare și sãrutare a Evangheliei scoase în mijlocul bisericii cel sau cea care participã fac o mãrturisire de credințã în ce privește unicitatea intrãrii în calea spre mântuire doar prin Hristos cel mort și înviat.
Referindu-se la ce înseamnã aceastã duminicã pentru toate femeile PS Sa a spus:
Duminica de astãzi alãturi de sãrbãtorea Buneivestiri este o sãrbãtoare a femeilor creștine. Bunavestire este sãrbãtoarea femeii care primește cuvântul lui Dumnezeu și, pãstrându-l acesta rodește. Duminica femeilor mironosițe este ziua femeilor creștine mãrturisitoare ale învierii lui Hristos.
Cu aceastã ocazie Catedrala Sf. Gheorghe a oferit fiecãrei femei prezente o floare ca simbol al lucrãrii pe care fiecare dintre ele le împlinește în diferite feluri în familie, în comunitate și în societate.
S-a sãrvârșit tot astãzi și un parastas de obște în memoria celor adormiți în temnițele comuniste.
La sfârșit ierarhul Canadei a binecuvântat pe cei prezenți.