Cu binecuvântarea Preasfințitului Arhiepiscop Ioachim, duminicã 24 februarie, Preasfințitul Episcop Ioan Casian a sãvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Sf. Ap. Petru și Pavel din Bacãu. Au participat la slujbã Pr. Paroh Constantin Abageru, Pr. Adrian Alexandrescu și diac. Alexandru Grigoraș.
În cuvântul de la Sf. Liturghie ierarhul Canadei a spus:
Sf. Ap. Pavel are un cuvânt deosebit care ne îndeamnã la discernãmânt pe timpul postului: Toate îmi sunt îngãduite dar nu toate în sunt de folos. Toate îmi sunt îngãduite, dar nu mã voi lãsa biruit de ceva. […] Slãviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1Cor 6; 12, 20)
Expresia plasticã a acestor îndemnuri ale marelui Apostol îl avem în parabola Fiului risipitor. Tânãrul ‘cere ce i se cuvine’ din avere și mergând într-o țarã îndepãrtatã o cheltuiește. Ajungând la strâmtorare ‘își vine în sine’. La fel și demonizatul din Gadara este gãsit dupã vindecare de cãtre cei ce-l cunoșteau așezat la picioarele lui Iisus ’îmbrãcat și întreg la minte’. Suferința tânãrului și într-un caz și în altul devine o pedagogie de întoarcerii cãtre sine și cãtre Dumnezeu. Omul revenind la Dumnezeu se reașeazã duhovnicește și omenește în interiorul lui. Și de aici începe sã gândeascã ce este necesar pentru a împlini cele dupã rânduiala lui Dumnezeu.
Cuvintele ‘tatã am greșit la cer și înaintea ta’ ne aratã cã pãcatul sãvârșit împotriva aproapelui este în același timp un pãcat împotriva lui Dumnezeu cãci aproapele este ‘chip și asemãnare a lui Dumnezeu’. Pocãința manifestatã în cuvintele fiului risipitor întâlnesc mila tatãlui care îi redã ‘haina lui cea dintâi’, inelul și încãlțãmintea și le poruncește slugilor sã taie ‘vițelul cel îngrãșat’ pentru a se veseli. Pocãința fiului risipitor devine cale a redobândirii veșmântului celui dintâi și pricinã de veselie.
Postul este acest drum de pocãințã și reîntoarcere la Dumnezeu. La capãtul lui îl regãsim Hristos Cel înviat. Haina cea dintâi pe care o dobândim este lumina învierii. Ea este lumina contemplatã de Dumnezeu ca dar din veșnicie pentru om.. Sf. Ap. Pavel spune: ‘Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și îmbrãcat.’ (Gal 3, 27) Suntem prin Botez îmbrãcați în haina luminii învierii lui Hristos. Veșmântul cel nou, dobândit prin pocãința asemãnãtoare cu cea a fiului risipitor, este harul Învierii lui Hristos.
Scopul vieții omului, revenind la concluzia marelui Apostol, este slãvirea lui Dumnezeu în trup și în duh adicã atât prin faptele exterioare cât și prin atitudinea interioarã. Postul petrecut așa cum se cuvine ne aduce în aceastã stare de rânduialã a lui Dumnezeu prin care omul își reîncepe viața în acord cu chipul și asemãnarea lui Dumnezeu care sunt temelia existenței lui.
La sfârșitul slujbei Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți.
Rãspunsurile la stranã au fost date de psalții Marian Diaconu și Marius Dãnescu.