PS Ioan Casian a slujit duminică în Catedrala din Bacău. Ierarhul a spus că lumea actuală este „plină de conflicte, contradicții și războaie” cu consecințe de „sute de mii de morți, răniți, sau refugiați”, iar „argumentul pe care îl auzim de fiecare dată este că ceea ce facem este în numele binelui”. Episcopul Ortodox Român al Canadei atras atenția asupra percepției greșite despre cunoaștere și despre dezbinare.
„Ne luptăm de fiecare dată pentru a vedea cine are dreptate; dacă am fi rămas în ascultarea din Eden, cu siguranță această lucrare a cunoașterii ar fi fost diferită. Acest coșmar al umanității se pare că urmează fiecărei generații”, dar „Bucuria adevărată este mulțimea sfaturilor care se găsesc în această parabolă pentru a urma lui Dumnezeu”, a adăugat Preasfinția sa în predica referitoare la Întoarcerea Fiului Risipitor (Lc. 15: 11-32).
Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți „să înmulțească dragostea” față de semeni și le-a explicat ce înseamnă „moartea spirituală”:
„Putem fi vii respirând și trăind zeci de ani, și totuși morți spiritual, pentru că nu avem lucrarea pentru care am fost creați”, a spus PS Ioan Casian.
Reflectând asupra „morții spirituale” în care s-a aflat Fiul Risipitor, ierarhul a spus că „nu păcătuim doar în fața unui om atunci când greșim, ci și înaintea lui Dumnezeu”.
„Ceea ce spune conștiința acestui tânăr, este că păcatul săvârșit împotriva tatălui său este de fapt un păcat împotriva lui Dumnezeu Însuși. Adam și Eva în Rai se împărtășeau de cunoașterea lui Dumnezeu, din toate roadele pomilor doar cu singura condiție, ca din Pomul cunoștinței binelui și răului să nu se atingă”, a amintit Preasfinția Sa.
„Să nu uităm să facem mult bine în jurul nostru!” a îndemnat la final Episcopul Canadei. „Efortul nostru duhovnicesc, ascetic, va crește în perioada Postului Mare ce urmează, tocmai pentru a recâștiga bucuria Raiului, care pentru noi înseamnă Iisus Hristos Cel înviat din morți”, a precizat PS Ioan Casian conform site-ului oficial al Eparhiei Romanului și Bacăului.
La final, părintele paroh Nicolae Hurjui a mulțumit Părintelui Episcop pentru prezență.