Grecia, ținutul filosofilor și al sofiștilor antici, țara vestitelor ruine, a celebrelor insule și țărmuri scăldate de ape azurii, tărâmul turiștilor ce caută delectări intelectuale, relaxare și voie bună...aceasta este o descriere pe scurt a acestei țări. Și totuși...nu este suficient ! Am omis un lucru specific Greciei și anume ortodoxia ei, creștinism ce dăinuie încă din perioada apostolică și care s-a făcut dătător de mulți Sfinți ale căror odoare odihnesc în cetățile grecești. Dată fiind mulțimea Sfinților ce oblăduiesc acest popor, granița Greciei nu este trecută doar de turiștii ce vor să-i admire frumusețile naturale, ci și de pelerinii ce vor să se împărtășească din bogăția spirituală a tezaurului ortodox al acestei țări.

Și-am pornit la drum...Era imposibil să avem ca alt punct de început decât pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul Tesalonicului. În ziua de 26 octombrie, în Tesalonic se organizează pelerinaje și procesiuni la Sfintele sale moaște. Punctul culminant al sărbătorii (5 noiembrie), moment la care am și fost părtași, îl constituie deschiderea raclei în care sunt păstrate cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie. Racla este așezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis din marmură și împodobit cu fresce din viața Sfântului. Episcopul care a participat la această sărbatoare, s-a rugat înaintea raclei, apoi a sfințit untdelemnul pe care l-a turnat peste mirul izvorât din Sfintele sale moaște. Acest ulei sfințit unit cu mirul izvorât în chip minunat ne-a fost dăruit nouă, celor prezenți, spre dobândirea sănătății sufletești și trupești. Pe drept este numit „Izvorâtor de Mir” minunatul Sfânt Dimitrie, pentru că mireasma mirului pe care o izvorăște neîncetat încă din secolul IV depășește bariera metalică a raclei și pătrunde parcă până în inima celui ce i se roagă cu evlavie.

Pe lângă bucuria dobândită la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie, Tesalonicul adăpostește multe alte odoare de mare preț. Așadar pașii ni i-am îndreptat către Mănăstirea Sfânta Teodora din cetatea sus-numită. Biserica acestei mănăstiri, o bijuterie bizantină prin arhitectura și pictura sa deosebită, atrage în primul rând prin rugăciunile celor doi străjuitori ai săi: Sfânta Teodora și Sfântul David ai Tesalonicului. Cunoscându-le viețile pline de virtuți, dar și minunile săvârșite de acești Sfinți după adormirea lor, ne-am închinat cu mare evlavie rugând ca acești Sfinți să se facă lucrători și în viețile noastre, ale pelerinilor ce „le-am trecut pragul”.

O altă comoară a orașului, „lauda Salonicului” (după cum o spune troparul său), o constituie și prezența Sfântului Grigorie Palama, apărător al dreptei credințe împotriva ereticilor și mare dascăl al rugăciunii isihaste. Odată cu intrarea pe poarta bisericii Sfântului Grigorie Palama, privirea este pentru câteva clipe răpită de albastrul Mării Egee și de sclipirea jucăușelor raze de soare pe luciul mării. Biserica întâmpină cu pictura sa caldă, iar moaștele Sfântului încălzesc cu adevărat inima celui ce le cinstește.

Nu se putea să părăsim cetatea Tesalonicului fără să trecem pe la mormântul Sfântului Paisie Aghioritul pentru a-i acorda cinstirea cuvenită. Situată la 30 km de Tesalonic, beneficiind de o minunată panoramă a dealurilor din împrejurimi, mănăstirea de maici de la Suroti se bucură de ocrotirea minunată a Sfântului Paisie, de curând canonizat, unul dintre cei mai recenți Sfinți ai ortodoxiei și care se bucură de o mare faimă, iubire și evlavie din partea pelerinilor de pretutindeni. Parcarea mănăstirii, permanent plină de autocare și felurite mașini costituie o mărturie a dragostei ce Sfântul Paisie a semănat-o în inimile miilor de oamei din Grecia și de peste hotare. Mormântul Sfântului impresionează prin frumusețea simplității și prin dragostea care parcă vibrează din tot ceea ce îl înconjoară: de la biserica mănăstirii (binecuvântată la rându-i cu moaștele Sfântului Arsenie Capadocianul), până la chiparoșii ce străjuiesc cu înălțimile lor maiestoase curtea mănăstirii.

Am pornit spre Atena, ne-am oprit și la mănăstirea Kato Xenia, unde Brâul Maicii Domnului constituie bucuria tuturor celor ce reușesc să-l atingă cu nădejdea împlinirii rugăciunilor, dar un motiv de bucurie în plus pentru români este prezența ospitalieră a maicii Antonia, româncă de origine, care este gata oricând să sfătuiască, să îndrume și să ospăteze cu o inimă de mamă pe toți compatrioții veniți cu evlavie către Maica Domnului.

Următoarea „țintă” duhovnicească a fost insula Evia, unde Sfântul Ioan Rusul, un sfânt de o frumusețe rară, dăruiește pace și bucurie tuturor celor ce se ostenesc să-l cinstească. Insula impresionează și prin frumusețea peisajului ce alternează: munte și mare.

Odată ajunși la Atena drumul începe să se despartă în mai multe direcții, direcții care nu ne sunt date de indicatoare cu nume de localități, ci de direcții duhovnicești precum către Sfântul Efrem cel Nou sau către Sfântul Nectarie.

Prima oprire: la Nea Makri. Mănăstirea impresionează prin arhitectura specific grecească, prin culorile murale vii, dar și prin poziționarea-i geografică cu vedere la mare, și mai ales prin prezența impresionată a moaștelor Sfântului Efrem cel Nou, acoperite de un frumos epitrahil brodat manual în culori vii, menit parca să îndulcească seriozitatea Sfântului.

Eghina, următoarea oprire, insula cea mai vizitată în această perioadă, datorită sărbătoririi ocrotitorului său spiritual, a Sfântului Nectarie, Sfântul secolului nostru, așa cum este supranumit, un Sfânt cunoscut și iubit atât de mult de români, încât pentru pelerinii din România drumul către Eghina a devenit un drum la fel de bătătorit ca cel către Iași când este săbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Procesiunea din ziua Sfântului ne-a impresionat în mod deosebit căci întreaga insulă a participat la această mare sărbătoare, credincioșii așteptându-l pe Sfântul Nectarie ca pe un Împărat, amintind parcă de intrarea în Ierusalim a Mântuitorului. Oamenii au întins covoarele în calea Sfântului, presărate cu mulțime de flori și ramuri verzi; la porțile localnicilor, căndeluțele erau aprinse, tămâia ardea, împrăștiind peste tot miresme duhovnicești și icoanele Sfântului erau împodobite de asemenea cu flori. În portul din insulă vapoarele au dat semnale de bucurie la întâlnirea cu Sfântul Nectarie, iar clopotele bisericilor răsunau de peste tot. Soborul de preoți și Ierarhi, fanfara militară, cântările deosebite și mai ales prezența parcă vie a Sfântului atât de iubit de credincioși, totul făcea ca atmosfera să fie una feerică, greu de descris în cuvinte, parcă din duhul primelor secole creștine, în care intensitatea trăirii duhovnicești era cea care prima în toate: comuniunea cu Hristos și Sfinții Săi.

La întoarcea din insula Eghina, ne-am oprit în Atena, la Spitalul Areteion și am poposit în salonul unde Sfântul Nectarie a trecut la cele veșnice și unde a săvârșit prima minune: vindecarea bolnavului paralizat, aflat în același salon, în acea perioadă, numai la atingerea acestuia de hainele Sfântului. Salonul, mai puțin cunoscut de pelerinii români, este frumos îngrijit, împodobit cu flori și busuioc, candele și icoane, fiind ca o bisericuță, mai mult decât ca un muzeu și așteaptă credincioșii cu ușa larg deschisă ca să se umple de duhul Sfântului prezent acolo, duh de pace, dragoste, blândețe, bunătate și bucurie, ca pretutindeni unde au fost răspândite Sfintele sale moaște.

Multe am putea povesti, nimeni n-ar fi bănuit cât de plină de har și Sfinți poate fi această țară, celebră în lumea laică mai mult pentru vacanțele turistice relaxante. Printre comorile ei, demne de vizitat și cinstit se numără: Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul (cu stilul pregnant oriental), Sfânta Teodora din Vasta (cu bisericuța ce a „stricat calculele” tuturor inginerilor lumii ), Apostolul întâi chemat Andrei (unde moaștele și crucea pe care a fost răstignit se sălășluiesc într-o impozantă catedrală pe malul mării), Sfântul Partenie din Lampsak (renumit pentru vindecările revărsate asupra a numeroși bolnavi de cancer) și minunatul Sfânt Patapie a cărui mănăstire străjuiește deasupra a două mări: Marea Ionică și Marea Egee, unite prin canalul Corint.

Grecia…poate peste alte câteva secole depărtare nu va mai fi numită doar țara filosofilor antici, ci mai ales țara Sfinților ortodocși prin care se revarsă din prea plin harul dumnezeiesc.