Anul 2025

- moment istoric semnificativ pentru Ortodoxia românească și universală -

Suntem la început de an 2025. Așa cum o facem de fiecare dată, în mod personal sau ca și comunitate, ne gândim în ce sens ceea ce începem acum în mod temporal este semnificativ pentru viața noastră. Anul pe care îl începem este unul plin de încărcătură istorică semnificativă pentru Biserică Ortodoxă Română. Sunt două momente pe care le vom avea în vedere în acest an în Patriarhia Română din punct de vedere omagial și comemorativ: sărbătorirea centenarului Patriarhiei Române (1925-2025) și comemorarea duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea. La acestea două se mai adaugă alte două momente importante: sărbătorirea a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885-2025) și 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325-2025). Trei dintre aceste momente privesc direct Biserica Ortodoxă Română în timp ce al patrulea are în vedere Biserica Ortodoxă în ansamblul ei. 

Din punct de vedere omagial ne vom bucura de sărbătorirea centenarului ridicării la nivel de Patriarhie (1925) și a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române (1885). Este momentul în care ne aducem aminte că lucrarea smerită și continuă, presărată cu nenumărate bucurii dar și dificultăți de-a lungul istoriei noastre bisericești și românești, care în anul 1925 dobândește o recunoaștere deplină. Recunoscându-i-se rangul de Patriarhie, Bisericii Ortodoxe Române i s-a recunoscut lucrarea pastorală continuă făcută în mod responsabil cu înțelepciune și putere spirituală, teologică și administrativă de împlinire a misiunii apostolice de vestire a Evangheliei și lucrării mântuirii în sânul poporului român și nu numai în numele Bisericii Ortodoxe universale.

Anul 1925 înseamnă o recunoaștere a nivelului de maturitate și responsabilitate pastorală la care a ajuns Biserica Ortodoxă Română care a traversat secole de împotriviri, de umiliri, de aproprieri de bunuri și de venituri care ar fi trebuit să contribuie la bunul mers propriu. Deși de multe ori situațiile politice și sociale nu erau întotdeauna favorabile, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române din provinciile de altă dată, când nu exista încă România Mare, au știut să facă dovadă de generozitate, ajutor, dragoste și spirit frățesc creștin prin ajutorul pe care l-au oferit pe măsura mijloacelor lor și altor Biserici aflate mai în nevoie decât ea.

În acest sens voi aminti câțiva dintre ierarhii mai de seamă care s-au remarcat de-a lungul timpului: Mitropoliții Varlaam (1632-1653) și Dosoftei (1671-1674, 1675-1686) ai Moldovei, Simion Ștefan (1643-1656) și Andrei Șaguna (1848-1873) ai Transilvaniei, Antim Ivireanul (1708-1716) și Grigorie Dascălul (1823-1834) ai Țării Românești și lista lor este mult mai lungă. Unii au avut darul organizării bisericești, alții s-au remarcat prin talentul literar și promovarea limbii române în cult, unii au luptat pentru drepturile românilor și au contribuit la reactivarea și recunoașterea structurilor ortodoxe bisericești și românești reprezentative în fața autorităților timpului, alții au încurajat străduința de păstrare a credinței ortodoxe în rândul celorlalte Biserici Ortodoxe aflate în situații mai dificile prin publicarea de carte de cult în limbile respective iar alții s-au îndeletnicit cu rugăciunea, temelia fundamentală și constitutivă a identității creștine și a Bisericii, păstrând astfel pe credincioși într-o legătură dialogică directă cu Dumnezeu.         

Toți aceștia prin darurile lor, dimpreună cu mulți alții, au contribuit la creșterea, maturizarea, împlinirea și recunoașterea Bisericii noastre ca autocefală (1885) în rangul de Patriarhie (1925). Toți aceștia și mulți alții știuți și neștiuți, ierarhi, preoți sau oameni simpli, domnitori și voievozi, monahi sau monahii, au fost prezenți și au continuat prin munca lor smerită dar îndrăzneață și perseverentă și prin contribuția lor religioasă, culturală, administrativă sau organizatorică la cristalizarea unei identități specifice puternice din punct de vedere spiritual, bisericesc, instituțional și administrativ al Bisericii noastre.

Să-i amintim de asemenea la acest moment aniversar și pe Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Române una – Patriarhii Miron, Nicodim, Iustinian, Iustin și Teoctist -, iar pentru noi, cei din Canada și cele două Americi – Episcopii Policarp și Andrei și Arhiepiscopul Victorin. Toți aceștia au continuat cu fidelitate stăruință misiunea pe care au primit-o de la Dumnezeu în condițiile mai bune sau mai puțin bune ale timpului lor.

Anul 2025 să fie pentru noi toți prilej de bucurie și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile făcute nouă căci totul s-a întâmplat și se întâmplă cu ajutorul lui Dumnezeu și sub ocrotirea Lui.            

Ne vom bucura în anul 2025 de comemorarea duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea. Momentul în care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat noii sfinți duhovnici martiri și mărturisitori din sec. al 20-lea a adus multă bucurie și entuziasm în comunitățile noastre. Decizia aceasta ne arată că Biserica este vie în fiecare timp și în fiecare orânduirea socială sau politică. De multe ori împotriva adversității timpurilor, ea prin reprezentanții ei cei mai de seamă – sfinții – a continuat lucrarea misionară încredințată de Hristos Sfinților Apostoli. Ei, - sfinții -, au continuat să-L vestească pe Hristos și să-L mărturisească prin cuvânt și faptă. Oameni de cultură sau simpli rugători, ei, au alcătuit plămada și temelia generațiilor noi de credincioși ai Bisericii noastre. Ei au trăi viața în Hristos și în Duhul Sfânt de multe ori la înălțimi de nebănuit. Unii au suferit închisori, persecuții, bătăi, privări de cele necesare, chiar moartea, dar toți au trăit cu nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Unii au reușit să traverseze perioada închisorilor și au trecut la Domnul în timp de pace, alții în schimb și-au dat viața acolo, în celulele obscure ale întunericului fizic și cel al conștiinței lipsite de Dumnezeu. Ei sunt sfinții pe care mulți dintre cei de astăzi i-au cunoscut și de la care au primit binecuvântare. Acest lucru a întărit conștiința noastră a tuturor că trăim printre sfinți. Suntem prin ei și prin lucrarea Bisericii mereu în pragul Împărăției cerurilor. O contemplăm din ce în ce în ce mai aproape. Participăm în chip tainic dar real la această lucrarea dumnezeiască a veșniciei printre noi. Gustăm din roadele lucrării ei în Sfânta Liturghie și Sfintele Taine, în ierurgii, rugăciuni și binecuvântări, prin lucrarea caritativă, social-filantropică, culturală și catehetică etc. Sfinții aceștia martiri și mărturisitori - Sofian de la Antim (16 septembrie), Dumitru Stăniloae (4 octombrie), Constantin Sârbu (23 octombrie), Arsenie de la Prislop (28 noiembrie), Ilie Lăcătușu (22 iulie), Paisie și Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie), Dometie cel Milostiv de la Râmeț (6 iulie), Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus (20 decembrie), Liviu Galaction de la Cluj (8 martie), Gherasim de la Tismana (26 decembrie), Visarion de la Lainici (10 noiembrie), Calistrat de la Timișeni și Vasiova (10 mai), Ilarion Felea (18 septembrie), Iraclie (3 august) și Alexandru din Basarabia (8 august) – sunt daruri ale lui Dumnezeu făcute Bisericii și nouă, roade ale împreună lucrării harului și purtării de grijă a lui Dumnezeu cu libertatea și nevoința omenească. Ei se constituie în repere de viață creștină pe drumul nostru către Dumnezeu. Ei devin pentru noi îndemn și încurajare duhovnicească, sfetnici și călăuzitori prin cuvânt și faptă, rugători și mijlocitori ai noștri către Dumnezeu. Alături de ceilalți sfinți ai Bisericii ei alcătuiesc bogăția nespusă și puterea înnoitoare care ne poate inspira și îndruma spre tot lucrul bun, spre întâlnirea și unirea cu Dumnezeu. Toți acești sfinți români ne oferă perspectiva și exemplul unei vieți creștine și românești cu valențe și gust de veșnicie. Ei ne oferă perspectiva unei vieți culturale și sociale, a unui sens de comuniune eclesială specific românească pe deplin integrată și semnificativă pentru Ortodoxia universală.

Tot în anul 2025 se vor împlini 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic (325) de la Niceea. Moment definitoriu pentru gândirea creștină din punct de vedere dogmatic și organizatoric, Sinodul a constituit începutul unei serii de alte evenimente similare care au marcat până astăzi felul creștin de a gândi și au dat o identitatea clară din punct de vedere religios, cultural și filozofic dar și organizatoric lumii creștine. Datorită impactului pe care Sinodul I Ecumenic și mai apoi celelalte le-au avut, realitatea socială romană a fost profund marcată și transformată în sensul valorilor biblice și creștine, deschizând perspective noi în ce privește viața și organizarea socială. Cu siguranță Sinodul I ecumenic  precum și celelalte nu au reușit să transforme lumea noastră în Împărăția lui Dumnezeu dar au apropiat societatea mai mult de Dumnezeu și dialogul cu El, i-au dat o specificitate socială și culturală mai umană.

Sinodul I Ecumenic a proclamat explicit identitatea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru a creat premisele înțelegerii identității omului în adevăratul ei sens de chip și asemănare a lui Dumnezeu și prin aceasta să arate noblețea și înălțimea vocației omului primită de la Dumnezeu. Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut unul dintre noi pentru a ne face frați ai Săi și pentru a ne restaura statura firii noastre umane ca chipul și asemănare a lui Dumnezeu. Aceasta este cu adevărat identitatea noastră creștină și felul nostru adevărat de a fi.

Ce ne-ar putea aduce nou acest an? În ce fel amintirea acestor lucruri vor putea contribui la o mai bună înțelegere și trăire a vieții noastre creștine?

În primul rând evenimentele legate de diferitele aniversări ale Patriarhiei Române ne vor oferi posibilitatea de a face o sinteză istorică și spirituală a drumului nostru bisericesc și românesc care ne va ajuta să înțelegem cine suntem noi românii ca și creștini și aportul pe care l-am adus și îl vom putea aduce pe viitor la viața creștină și socială în timpurile prezente. Ele ne vor ajuta să precizăm identitatea noastră creștină și vocația noastră în contextul mai larg al creștinismului ortodox.

În al doilea rând ele ne vor ajuta să aducem în prim plan pentru noi ca români dar și pentru Biserica Ortodoxă universală exemplele sfinților noștri de astăzi cu mărturia lor și contribuția pe care au adus-o la întărirea Bisericii la vreme de restriște și nevoi, de persecuții și dorință de distrugere a oricărei urme de viață creștină. Exemplul lor ne arată adevărul cuvântului lui Hristos: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

În al treilea rând ele ne vor încuraja să rămânem mărturisitori ai credinței creștine în timpul și în cultura timpurilor moderne așa cum au fost Sfinții Părinți în timpurile lor. Ne vor ajuta să înțelegem că mărturisirea credinței este și trebuie făcută în comuniune, în și dincolo de culturile specifice fiecărui popor, în armonia unui dialog care trebuie să depășească limitele lumii creștine, pentru că acest dialog face parte din misiunea de vestire a Evangheliei și mântuirii noastre care se adresează tuturor. Biserica este chemată să replămădească această nouă realitate societală așa cum spune Sf. Ap. Pavel: „Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Iisus. Căci, câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3, 26-28).  

Să facem din acest an 2025, în Biserică și în afara ei, un an al bucuriei, comuniunii, propovăduirii și unității în diversitatea mărturisirii, un an al aducerii aminte de sensul misiunii noastre creștine astăzi, de faptul că în lucrarea aceasta îl avem alături de noi mereu pe Hristos care ne însoțește, îndrumă, inspiră și ajută.

Să facem din chemarea noastră creștină astăzi prilej de pace, binecuvântare, rânduială în suflet, bucurie duhovnicească, împăcare, facere de bine și caritate, dragoste de Dumnezeu și de aproapele, iubire de străini, mângâiere în suferință pentru cei bolnavi, efort și dorință de a îndrepta lucrurile nedrepte din societate care își au originile în ideologiile izvorâte din realitatea neodihnită a lumii noastre. Este suficientă suferință, nedreptate și violență în lumea noastră. Să îndrăznim să asumăm responsabilitatea noastră de creștini împlinind lucrarea noastră interioară dar și exterioară, publică, căci aceasta va contribui la transformarea și transfigurarea vieții noastre și a lumii în care trăim. Este un îndemn, o misiune și o chemare adresată de Hristos nouă tuturor. Urmând acestora vom deveni contemporanii Sfinților Apostoli, martirilor, ierarhilor, preoților și diaconilor sfinți, monahilor și monahiilor, creștinilor simpli, care au continuat de-a lungul timpului lucrarea încredințată. Vom deveni astfel poporul lui Dumnezeu.    

La mulți ani tuturor!

Un an 2025 binecuvântat și cu multe împliniri duhovnicești!

† Ioan Casian

Episcopul Ortodox Român al Canadei

Saint-Hubert, 1 ianuarie 2025

Tăierea împrejur cea după trup a Domnului

Sf. Ier. Vasile cel Mare

arhiepiscopul Cezareei Capadociei