Binecuvântare arhierească la hramul Parohiei Învierea Domnului - Hamilton
A doua duminică după Învierea Domnului a fost un moment de rugăciune și bucurie pentru credincioșii Parohiei Învierea Domnului din Hamilton, care au sărbătorit hramul principal al Bisericii.
Sărbătoarea a început cu săvărșirea Vecerniei și a Litiei, slujbă prin care credincioșii au intrat în atmosfera de rugăciune a zilei de hram.
Duminică dimineața, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, cel dintâi Episcop Ortodox român al Canadei, a fost întâmpinat în mod tradițional românesc cu pâine și sare de doi copii ai parohiei, iar apoi corul parohiei a intonat cântări specifice perioadei pascale. În duh de evlavie și rugăciune s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească, în cadrul căreia toți cei prezenți, alături de ierarh, au înălțat o rugăciune de mulțumire către Bunul Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. La finalul Sfintei Liturghi s-a săvârșit slujba parastasului de obște la care au fost pomeniți ctitorii, binefăcătorii și toți ajutătorii trecuți la Domnului care s-au ostenit în slujirea Bisericii Învierea Domnului și a comunității ortodoxe române din Hamilton.
Programul liturgic s-a încheiat cu cuvântul de învățătură a Preasfințitului Părinte Ioan Casian, în care ierarhul a evidențiat aspecte importante din Evanghelia duminicii, arătând credincioșilor semnificația teologică și duhovnicească a celor două momente prin care trece Sf. Ap. Toma, după Învierea Domnului - momentul de îndoială urmat apoi de încredințarea totală că Domnul Hristos a înviat.
La sărbătoarea de suflet a parohiei au fost prezenți și membrii Consulatului român din Toronto prin Excelența Sa, doamna Consul General Oana-Raluca Gherghe, domnul Consul Florentin-Titov Gherghe și domnul Consul Alin-Gabriel Constantin.
De asemenea Preasfințitul Părinte Ioan Casian a apreciat lucrările ce se desfășoară în biserică și a dăruit doamnei Silvia Surugiu o Diplomă de merit din partea Episcopiei, pentru lucrarea de restaurare a catapetesmei.
Momentul din Biserică s-a încheiat prin cuvântul preotului paroh Călin Toderiță care a mulțumit ierarhului, reprezentanților Consulatului român, membrilor Consiliului Parohial, doamnelor din Comitetul parohial precum și tuturor credincioșilor prezenți la acest moment de bucurie.
A urmat masa festivă de hram în sala mare a Casei Române, aflată în imediata apropiere a bisericii. S-au servit bucate tradiționale românești pregătite de doamnele din parohie. A fost prezentat și un program artistic-tradițional pentru cei prezenți și în special ca dar pentru ziua mamei. Tânăra Crina Niță a prezentat un scurt moment de trei piese la pian. Grupul de dans popular alcătuit din copiii parohiei, conduși de Michael și Diana, au debutat prin prezentarea unui colaj de dansuri populare romanești ce a bucurat audiența. Grupul Doina a încheiat programul artistic prin prezentarea câtorva dansuri populare românești foarte cunoscute și apreciate de toți cei prezenți.
(a consemnat Pr. Călin Toderiță)