Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a aniversat șapte ani de la înființare
Sâmbătă, 11 mai 2024, Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a aniversat șapte ani de la înființare. Evenimentele au debutat începând cu ora 9 cu slujba Utreniei. A urmat apoi Sfânta Liturghie, prezidată de către Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, înconjurat de un sobor de preoți. Alături de Preasfinția Sa au slujit: părintele George Chișcă, protopopul Canadei de Est, părintele Mircea Panciuk, protoiereu emerit al Canadei de Vest, părintele protosinghel dr. Maxim Morariu, exarhul mănăstirilor din episcopie și eclesiarhul Catedralei Episcopale, părintele protos. Corneliu Andrașco de la Catedrala „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din Windsor, ON, părintele Grigorie Țăpuc de la parohia „Sf. Ap. Matei și Sf. Mc. Hristina” din Ottawa, părintele Ion Ceaușu de la Misiunea Sf. Dumitrie cel Nou – Montreal, părintele Adrian Manea, părintele egumen Policarp de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Efrem cel Nou”, Mono, ON. Răspunsurile la strană au fost date de către părintele diacon Valentin Boțu, alături de maica Ana și un grup de tineri ai Catedralei.
Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Te-Deum-ului, în cadrul căreia cei prezenți au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Episcopiei în cadrul celor șapte ani de existență și asupra Preasfințitului Părinte Ioan Casian. La finalul evenimentului, Preasfinția Sa a vorbit despre relevanța Episcopiei în cadrul structurilor bisericești canadiene și despre dinamica ei:
„Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră în cei șapte ani de existență ai Episcopiei noastre. Faptul că anul trecut s-au înființat cinci misiuni noi vine să ne dea speranțe și să vorbească despre nevoile duhovnicești ale creștinilor de pe aceste meleaguri”, a accentuat primul chiriarh ortodox român al meleagurilor canadiene.
La final, Părintele protopop George Chișcă a mulțumit Preasfințitului Părinte Ioan Casian pentru jertfa și dedicarea cu care a deservit în toți acești ani Episcopia și i-a urat să aibă parte de ani mulți și sănătoși. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frățească, la care au participat o mare parte dintre cei de față. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat,
Protos. Maxim Morariu