105 ani de ortodoxie românească la Windsor
o sărbătoare a Sf. Andrei Șaguna aniversată prin rugăciune și prin reflecție inspirată de Părintele Dumitru Stăniloae
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu depinde de noi, ci este un dar al generozității lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta este chintesența unui weekend al bucuriei duhovnicești al sărbătoririi unei comunități care duce aici în diaspora steagul ortodoxiei românești în simbioză cu educația pe care Sf. Andrei Șaguna a dăruit-o.
Începând de vineri 24 noiembrie și până duminică 26 noiembrie 2023 în viața Catedralei Ortodoxe Române Sf. Gheorghe și Sf. Andrei Șaguna din Windsor Ontario a fost bucurie și sărbătoare încununată de lumina educației. Au fost sărbătoriți cei 105 de la înființarea parohiei de către un grup de entuziaști și dăruiți români. S-a adăugat la aceasta și hramul Catedralei Sf. Andrei Șaguna.
Seria de evenimente și bucurii duhovnicești a început vineri prin Taina Sfântului Maslu la care alături de Întâistătătorul Episcopiei Canadei, Preasfințitul Episcop Ioan Casian s-au aflat Părintele Nicolae Codrea secretar-eparhial, Părintele Călin Barbolovici - protopop, Protosinghel Corneliu Andrașco - paroh, Ieromonah Policarp Athenagoras – egumenul Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci Mono, Preoții Ilie Dimitrovsk și John Ajub.
Sâmbătă a avut loc sub egida Centrului de formare cultural-teologică și catehetică Sf. Maxim Mărturisitorul al Episcopiei Canadei, simpozionul anual în limba engleză cu tema Church, Education and Multicultural Society dedicat Părintelui Dumitru Stăniloae (1903 – 1993).
Au fost prezenți 9 vorbitori care într-un format hibrid (zoom și în persoană) au prezentat audienței prezente sau on-line perspective legate de rolul Bisericii și educației, a Scripturii și Euharistiei, de nevoia de a oferi răspunsuri pertinente celor mai tineri precum și aspecte ale gândirii Părintelui Stăniloae cu relevanță pentru lumea multiculturală de astăzi.
În cuvântul de deschidere PS Episcop Ioan Casian a spus: “Am dedicat acest simpozion Părintelui Dumitru Stăniloae pentru că în scrierile sale găsim răspunsuri la problemele vremii noastre și un model de gândire sau raționalitate pentru viața noastră care ne conduce așa cum spune el însuși la „îmbunătățirea noastră”. Găsim în el o luciditate și o naturalețe a gândirii care îmbină inteligența spirituală cu efortul ascetic, gândirea biblică cu reflecția filozofică contemporană, profunzimea contemplației interioare și amploarea dezvoltării eclezial-comunitare. De asemenea, găsim o meticulozitate aproape chirurgicală în analiza scrierilor antice și epuizarea lor ca resurse care pot fi folosite în avantajul nostru spiritual. El îmbină o sensibilitate poetică și simbolică și o capacitate de globalizare și sinteză care este greu comparabilă cu ceva.”
Personalități și oameni ai Bisericii din Canada și Statele Unite au încântat audiența cu expunerile lor. Au conferențiat: Adriana Bara PhD - Concordia University – Montreal, Pr. Vladimir Vranic – Episcopia Ortodoxă Sârbă a Canadei, Prof. John Cappucci PhD – Assumption University – Windsor, Pr. Dragoș Giulea PhD – Centrul de formare cultural-teologică și catehetică Sf. Maxim Mărturisitorul – Montreal, Pr. Maxym Lysack PhD – St. Paul University – Ottawa, Protos. Maxim Morariu PhD - Centrul de formare cultural-teologică și catehetică Sf. Maxim Mărturisitorul – Montreal, Pr. George Bâzgan – Episcopia Ortodoxă Română a Canadei, Pr. Ioan Ioniță – Arhiepiscopia Ortodoxă Română a SUA, Pr. Nicolae Codrea – Episcopia Ortodoxă Română a Canadei.
Efervescenței intelectuale i s-a alăturat și bucuria de a descoperiri că indiferent unde ne aflăm problemele au o rădăcină comună și că singura modalitatea de a întări Biserica este o temeinică și serioasă educație. S-a resimțit în cuvintele spuse un sentiment de profundă recunoștință față de lucrarea lui Dumnezeu împlinită prin educație.
Duminică 26 noiembrie, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ii și costume tradiționale, membrii comunității de la Catedrala Sf. Gheorghe și Sf. Andrei Șaguna și-au întâmpinat ierarhul la început de Sfântă Liturghie, cu pâine și sare. Sărbătoarea dedicată celui de-al doilea ocrotitor și apărător al Catedralei, Sf. Andrei Șaguna s-a împletit cu un moment de recunoștință și smerite mulțumiri aduse celor ce au ctitorit această parohie și au construit actuala Catedrală.
Diplome de vrednicie au fost acordate unor membri și ctitori ai Catedralei aflați acum la vârsta venerabilă de 90 de ani. La solicitarea membrilor comunității catedralei primarul orașului Windsor a declarat săptămâna 24 noiembrie - 1 decembrie 2023 Săptămâna pionierilor români în Windsor, la împlinirea a 105 ani de la ctitorirea celei mai vechi parohii ortodoxe române din Windsor. PS Episcop Ioan Casian a dat citire Proclamației iar bucuria putea fi citită pe fețele celor prezenți.
Emoția și bucuria de a-i avea încă cu noi și acum și de a le putea spune cât de importantă și prețuită este jertfa lor de zeci și zeci de ani pentru a clădi și menține ușa casei sufletului nostru – Biserica - deschisă.
Acordând diplomele Preasfinția Sa a subliniat că: “Datorită acestor oameni vrednici ne bucurăm astăzi să putem avea o biserică, să putem avea o comunitate care să poată transmite mai departe credința ortodoxă generațiilor care vor urma. Ne aflăm în Anul omagial dedicat persoanelor în vârstă și tocmai de aceea acum când se împlinesc 105 ani în viața comunității din Windsor privim cu mare bucurie spre modele de viață și dedicație pe care această generație ni le lasă.”
Ziua a fost încununată de o agapă frățească care a reunit pe cei care au participat la un weekend al sărbătorii și bucuriei.
La sfârșitul acestor zile frumoase privind prin biserică am văzut icoana Sf. Andrei Șaguna care îmi amintea de modelul de dăruire al sfântului și de încrederea nestrămutată în adevărata educație.
(consemnare Carmen Ognean)