Cuvioasa Paraschiva sărbătorită
la Parohia românească din Newmarket, Ontario
În zilele de 13 și 14 octombrie Episcopul Ortodox Român al Canadei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a efectuat o vizită pastorală în Parohia cu hramurile Cuv. Paraschiva și Sf. Prooroc Ilie din Newmarket, Ontario.
Programul liturgic a început prin săvârșirea slujbei Sfântului Maslu în ziua de vineri 13 octombrie. Preasfinția Sa Ioan Casian i-a avut alături pe Pr. Viorel Țencaliuc protopop, Pr. Mihail Cristea preot paroh, Protos. Corneliu Andrasco, Pr. Emanuel Țencaliuc și Egumen Policarp Athenagoras.
Sâmbătă 14 octombrie a fost săvârsită Sfânta Liturghie arhierească. La sfârșitul ei o procesiune cu Acoperământul Cuv. Paraschiva primit de parohie de la Catedrala mitropolitană din Iași a fost făcut în jurul bisericii.
În predica ce a urmat la încheierea ei ierarhull Canadei a spus:
“Viața aleasă de Sf. Parascheva este o viață de lipsă, de sărăcie voită, așa cum încă fac călugării și maicile din zilele noastre, care dincolo de bunurile lumii acesteia și de o viață firească, care nu este dealtfel contrară lui Dumnezeu, aleg această cale a împuținării materiale și a sporirii duhovnicești, care înseamnă alegerea de a trăi în prezența lui Dumnezeu, atent fiind mai ales la această lucrare.
Cuv. Parascheva, născută într-o familie înstărită, aude chemarea lui Dumnezeu și urmează acest drum al ascetismului și al smereniei.
Sfinții sunt lucrători ai lui Dumnezeu, în ogorul Domnului. Ei sunt cei care prin credința lor se deschid lui Dumnezeu, se roagă și își deschid mintea, inima și întreaga persoană lucrării Lui. Aceasta de fapt este sfințenia. Fiecare dintre noi nu putem produce harul lui Dumnezeu. El este asemeni unui izvor de apă care izvorăște continuu din Dumnezeu și se revarsă peste întrega lume. Oricât ne-am străduim noi să-l creem, să-l producem, acest lucru este imposibil de realizat.
Omul sfânt este cel care intră în comuniune cu Dumnezeu, Îl primește pe El și harul Său în viața personală, iar din acel moment, viața lui începe să strălucească. Știm din viețile sfinților, din apoftegmele părinților înduhovniciți din Pateric, că sfințenia vieții face ca întrega ființă a lor să strălucească în mod real și concret fără voia lor. Dar sfințenia vieții nu se manifestă doar prin lumina strălucește din persoana sfinților, pentru că semnele sfințeniei pot fi diferite, de la persoană la persoană. Sfințenia se măsoară în faptele bune, în tăcerea îndelungată și în toate celelalte virtuți. Fiecare virtute pe care omul o are este un semn al sfințeniei. Nu există o singură categorie de sfânt. Sfântul este oricare om din lumea aceasta care crede în Dumnezeu și împlinește lucrarea pe care Dumnezeu i-o cere.”
Sfinții aleg în mod liber calea comuniunii cu Dumnezeu și împreună lucrarea cu harul dumnezeiesc.
“Unul din lucrurile importante pentru noi, spune Sf. Ap. Pavel în pericopa apostolică citită azi la Sf. Liturghie din Epistola a 2-a către Corinteni este: ‘Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate’ (2 Corinteni 3, 17). Sfântul, așa cum a fost și Cuv. Parascheva, alege în mod liber să împuțineze mulțimea de bunuri pe care o avea personal și să se îndeletnicească mai mult cu căutarea lui Dumnezeu. Acest lucru îl face și Cuv. Parascheva în scurta ei viață. Căutarea aceasta a lui Dumnezeu în diferite contexte, trăind în diferite locuri, căutând și locurile sfinte, o face pentru a se putea inspira și pentru a lărgi această sferă a credinței din inima și mintea ei, din persoana ei, sporind de fiecare dată din ce în ce mai mult. Ea alege liber. Una din calitățile sfântului sau a sfintei este libertatea: libertatea de a alege binele în locul răului, lucrarea lui Dumnezeu în defavoare lucrurilor și lucrărilor acestei lumi, dorind și căutând din ce în ce mai mult să se împărtășească din lucrarea Harului lui Dumnezeu.”
Sfințeia omului este rezultatul unirii omnului cu Dumnezeu:
“Sfințenia nu este o calitate pe care noi ne-o putem da, nu este un produs al inteligenței și creativității noastre. Sf. Ap. Pavel spune că: ‘El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos’ (2 Corinteni 4, 6). Dacă în viața noastră vedem că strălucesc faptele noastre, strălucește bucuria, entuziasmul, dorința de a face binele, de a crea o comunitate, de a se ruga, de a face lucruri cuvioase, bune, binecuvântate, înțelegem că acestea sunt rezultatul faptului că Dumnezeu este prezent și strălucește în inimile noastre, că îl primim pe Dumnezeu în inimile noastre și acest har al lui Dumnezeu se răspândește în propria noastră persoană, în inima noastră și ne inspiră faptele cele bune pe care Dumnezeu le dorește de la noi și pe care Le-a gândit dintotdeauna pentru om din veșnicie.”
Mai departe ierarhul Canadei a arătat felul în care se poate face acest transfer de la lucrarea harului lui Hristos la viața noastră:
“Cum putem să arătăm lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră? Sf. Ap.Pavel răspunde: ‘Purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru’ (2 Corinteni 4, 10). Altfel spus, purtând întodeauna în viața și în mintea noastră răstignirea lui Hristos, gândindu-ne la răstignirea și jertfa Lui, viața lui Hristos se va arăta în viața noastră. În măsura în care medităm și încercăm să trăim și să înțelegem jertfa pe care Hristos a făcut-o pe Cruce pentru a noastră mântuire (jertfă care nu a fost făcută în zadar, fără ea neputându-ne gândi la mântuire), primim și lăsăm să lucreze harul lui Dumnezeu în viața noastră. Doar așa putem vorbi de o viață de sfințenie. Viața de sfințenie a cuiva este rezultatul primirii de către acea persoană a harului lui Dumnezeu cu multă bucurie prin credință.
Sfințenia se manifestă atunci când lăsăm harul lui Dumnezeu să lucreze în tot ceea ce noi facem, în toată viața noastră. Un om care trăiește în sinergia lucrării cu harul lui Dumnezeu, va începe să facă fapte bune, va avea o grija particulară să asculte nevoia unui om mai necăjit (poate nu are mijloace cu care să îl ajute, dar își deschide urechea și inima să îi asculte suferința), se va ruga lui Dumnezeu pentru readucerea păcii în zonele de conflict (care vedem că sunt din ce în ce mai multe și mai violente) și chiar se va implica în demersurile acestea, aducând un cuvânt de pace și găsind soluții pentru conflictele lumii noastre. Sunt alții care pentru sfințenia lui Dumnezeu se retrag în pustie, așa cum a fost marea mișcare monastică, cum sunt și azi pustnicii, dar și maicile și călugării din mănăstiri, care simt această chemare a lui Dumnezeu și doresc să-și sfințească viața, să trăiască o viață de asceză, de rugăciune, mai riguroasă decât un om din lume, pentru că simt acea nevoie de comuniune mai adâncă cu Dumnezeu. Acestea sunt câteva din cele pe care noi le considerăm semne sau manifestări ale sfințeniei.”
Sunt mai multe etapele creșterii și unirii cu Dumnezeu:
“Omul în mod liber alege calea lui Dumnezeu. Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: ‘Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie’ (Marcu 8, 34). Sunt trei etape pentru cel care dorește să urmeze invitației lui Hristos: lepădarea de sine, luarea crucii și urmarea lui Hristos. Mai întâi pentru a putea urma calea lui Hristos trebuie să golim viața noastră, fie ca persoane individuale, fie ca și comunitate, de tot răul și întunericul acestei lumi, de toată patima lumii care ne înconjoară sau care este prezentă în inima și persoana noastră. Răutatea nu este numai în jurul nostru, ci și în mintea și inima noastră. Ea se vede prin cuvintele și faptele pe care le rostim sau facem. Lepădarea de sine nu înseamnă a elimina propria persoană, ci a elimina patimile și răutățile care locuiesc în noi. Renunțarea la aceste patimi se poate face doar devenind mai nevoitori în a izgoni aceste lucrări ale răutății din noi; în al doilea rând, a ne răstigni împreună cu Hristos, a ne gândi și a vedea ce a făcut Hristos pe cruce, înseamnă a ne împuțina în viața noastră personală și a-L lăsa pe Hristos să lucreze în noi. Jertfa lui Hristos trebuie să umple viața noastră. Ea trebuie să fie modelul jertfei noastre de fiecare zi și de o viață. Fără ea nimic semnificativ din punct de vedere spiritual nu se va putea întâmpla în viața noastră și a societății. Degeaba încercăm să eliberăm viața noastră de anumite lucruri, dacă nu-L punem în loc pe Hristos și lucrarea harului Său; în al treilea rând, omul trebuie să-I urmeze lui Hristos. Hristos este îndrumătorul omului. El este Învățătorul. Omul dacă nu este locuit de Dumnezeu, este locuit de cel rău. Când omul a fost creat de Dumnezeu în Rai a fost binecuvântat cu harul Duhului Sfânt care îl locuia. Dar când ispita s-a apropiat, când diavolul l-a ispitit, s-a născut îndoiala și patima și a dispărut această bucurie și siguranță a împreună lucrării cu harul Duhului Sfânt și astfel a apărut întunericul și separarea între gândul omului și lucrarea lui Dumnezeu. Dacă dorim să avem o viață verticală, cinstită, onestă așa cum Dumnezeu ne-a dorit-o din veșnicie, trebuie să îi urmăm lui Hristos, să împlinim cuvintele Lui în viața noastră, așa cum au făcut Maica Domnului, Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ilie și Cuv. Parascheva, ocrotitorii parohiei dumneavoastră, și toți sfinții. Prin exemplul acestora, vedem că lucrarea lui Dumnezeu este posibilă în viața noastră și că aceasta este adevărata misiune a omului dorită de Dumnezeu dintru începuturi.”
În încheiere Pr. Mihail Cristea a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală iar cei prezenți au primit binecuvântarea de sfârșit. Credincioșii s-au putut închina moaștelor Sf. Constantin Brâncoveanu, Sf. Ier. Grigore Dascălu, Sf. Ier. Andrei Șaguna și Sf. Irodion de la Lainici aduse de la Catedrala Eparhială.
Sărbătoarea a fost încununată la final de o agapă frățească pregătită cu multă bucurie de comitetul doamnelor.
(consemnare Maica Ana)
