“Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).

Biserica Ortodoxă în noaptea de Paşte mărturiseşte despre taina aceasta mare a venirii Domnului Hristos printre noi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan o spune deja: “Ce era la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii. Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă” (1 Ioan 1, 1-2).

Biserica este templul cel nou care adăposteşte harul ce restaurează omul după chipul Domnului nostru Iisus Hristos, este laboratorul dragostei şi sfinţeniei lui Dumnezeu dăruit nouă oamenilor, este viaţa cea nouă a Treimii întrupată şi comunicată nouă prin Biserică în Sfintele Taine.

Perioada pascală accentuează în mod particular nevoia de întărire în credinţă a Apostolilor care deşi îl însoţiseră pe Mântuitorul mai bine de trei ani, văzuseră minunile şi cuvântul cu putere multă, erau nedumeriţi încă în faţa Învierii Lui. Aceasta ne arată destul de clar ca omul are nevoie de ceva mai mult decât doar cuvântul, de ceva constitutiv care este harul dumnezeiesc pentru realizarea vieţii celei noi. De altfel Mântuitorul le spune la Înălţare: “Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fie Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginile pământului.”(Fapte 1, 8)

Sfinţii Apostoli primesc misiunea de vestire a cuvântului, dar nu oricum. Lucrarea mântuirii nu este una omenească ci dumnezeiască. Prin Biserică Dumnezeu ni se dăruieşte făcându-ne părtaşi şi împreună-lucrători ai mântuirii. Prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică şi în Sfintele Taine primim din puterea harului dumnezeiesc care luminează şi reînnoieşte profund omul şi lumea întreagă. Biserica dintru începuturi, prin lucrarea ei manifestată în Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi toţi Sfinţii, arată până astăzi viaţa cea nouă. În fiecare timp şi epocă, Tradiţia a reprezentat felul în care omul a înţeles şi a transpus această înţelegere a trăirii lui în faptă.

Pentru noi astăzi, ca oameni implicaţi în viaţa Bisericii, societatea ne solicită la a da răspunsuri autentice în spiritul Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii la problemele timpului nostru. De aceea tineri sau mai vârstnici, bărbaţi sau femei, oameni simpli sau cărturari, suntem toţi un trup şi fiecare mădulare care lucrează pentru acelaşi ţel—mântuirea.

În cadrul Arhiepiscopiei noastre în America de nord ne găsim într-un context specific care necesită o strategie spirituală adaptată la câteva dintre probleme majore pe care le putem deja numi: identitate şi mărturisire creştină, universalitate şi specificitate, perenitate şi contingenţă, tradiţie şi înnoire, misiune, repere noi şi înnoitoare pentru astăzi etc., pentru a numi numai câteva din cele la care ne gândim. La toate acestea Biserica are nevoie să răspundă pentru ca mesajul său să devină istorie exemplară. Răspunsul pe care noi îl vom da ca membri ai Bisericii, modelaţi după chipul lui Hristos, va trebui să întrupeze porunca dragostei faţă de aproapele lăsată de Dumnezeu şi de care înaintaşii noştri au dat dovadă prin întemeierea bisericilor ca şi comunităţi mărturisitoare ale credinţei în Dumnezeu.

           Să ne lumineze Domnul Hristos pe toţi prin harul Său ca prin lucrarea noastră să fim pietre vii ale edificiului spiritual care este Biserica—trup al lui Hristos.